Pomii bătrâni din curțile Rădăuțiului: ce cer și când
Livezile din curți au îmbătrânit odată cu casele
Rădăuțiul își are cartierele lui de blocuri, ridicate din anii 1960 până în anii 1980: Călărași, Hipodrom, Obor, Mihai Viteazu. În rest însă orașul e făcut din străzi de case cu curte lungă, cu șură în spate și cu o livadă la fundul grădinii: doi-trei pruni, un măr, un cireș și, aproape peste tot, un nuc. Mulți dintre pomii aceia au fost puși de părinții sau de bunicii proprietarilor de azi și nu au mai fost tăiați de ani buni. Un pom netăiat nu se oprește din crescut. Își întinde brațele lungi și subțiri după lumină, își golește mijlocul coroanei și ajunge să rodească doar la vârf, exact unde nu se ajunge cu scara. La un rod bogat sau la o zăpadă umedă, tocmai brațele acelea se rup, de obicei din furcă. O ruptură pornită din furcă nu se oprește la creangă: despică trunchiul în jos și hotărăște ea singură dacă pomul mai poate fi păstrat sau nu.
Fiecare specie are luna ei, nu există un singur sezon
La arborii ornamentali regula e simplă: se lucrează în repausul vegetativ. La pomii fructiferi nu e la fel, iar tăierea la momentul nepotrivit costă recolta sau chiar pomul. Cireșul și vișinul se taie cel mai bine imediat după ce s-au cules fructele; tăiate iarna sau primăvara devreme, rănile mari lasă să curgă clei. Sămânțoasele, adică mărul, părul și gutuiul, suportă și tăieri de toamnă, dar momentul cel mai bun rămâne tot sfârșitul iernii, în februarie sau martie, înainte de pornirea în vegetație. Prunul bătrân nu se regenerează dintr-o dată, ci în etape, sezon după sezon. Nucul e cel mai pretențios: primăvara pierde sevă pe fiecare tăietură, așa că lucrările groase se fac spre sfârșitul verii sau la începutul toamnei, cât rana are timp să se închidă înainte de frig. Tăieturile de diametru mare se netezesc la margine, ca rana să se poată închide din ea. Când sunați, spuneți-ne ce specie aveți: se poate ca răspunsul corect să fie o lucrare peste două luni, nu mâine.
Copacul de la hotar: ce spune legea și ce se face practic
Supărările între vecini pornesc rareori de la gard, mai des de la nucul de lângă el. Codul civil cere ca arborii să fie sădiți la cel puțin doi metri de linia de hotar, dacă legea, regulamentul de urbanism sau obiceiul locului nu spun altfel; regula nu se aplică arborilor mai mici de doi metri, plantațiilor și gardurilor vii. Când distanța nu a fost respectată, vecinul poate cere scoaterea pomului sau tăierea lui la înălțimea cuvenită, pe cheltuiala celui în curtea căruia se află. Legea mai spune ceva ce puțini știu: vecinul are dreptul să taie el ramurile care trec la el și să păstreze fructele căzute singure pe terenul lui. În practică, o situație de felul acesta se poate stinge cu o reducere de coroană pe partea care deranjează, fără să se ajungă la scos din rădăcină. Atenție însă la cum se face: tăiat doar pe o parte, pomul rămâne dezechilibrat, așa că se scurtează și partea opusă, chiar dacă acolo nu incomodează pe nimeni.
Poarta îngustă, tabla de pe șură și lemnul de la final
În curțile de aici pomul bătrân e rareori singur: are lângă el șura, magazia sau garajul, acoperite cu tablă subțire bătută pe căpriori rari. O creangă groasă căzută pe un asemenea acoperiș nu se oprește la tablă, ci îndoaie și lemnul de dedesubt, iar reparația poate costa mai mult decât toată lucrarea la pom. A doua problemă e accesul. Curțile sunt lungi și înguste, poarta e făcută pentru o mașină, nu pentru un utilaj, iar între poartă și pom stau straturile, solarul și fântâna. Când utilajul nu are pe unde intra sau ar strica mai mult decât ajută, se urcă pe coardă și se lucrează din coroană. La final rămâne lemnul, iar în Bucovina lemnul nu se aruncă. De aceea întrebăm din prima ce se întâmplă cu el: îl evacuăm sau vă rămâne dumneavoastră în curte. Nucul gros merită o discuție separată, pentru că are căutare la tâmplari și nu e de pus în sobă.