Cum arată sezonul de lumini în Suceava și în comunele din jur
Sus, în noiembrie, nu se improvizează
Aprinderea luminilor durează o seară. Montajul lor durează săptămâni, iar cele mai multe se lucrează pe frig, pe vânt și cu întuneric care vine la ora patru. Diferența dintre o instalație pusă bine și una pusă în grabă se vede abia în ianuarie, când vântul a întors motivele pe stâlpi și a smuls capătul unei perdele de pe cornișă. Din coș, sus pe fațadă, mâna trebuie să prindă o clemă mică și un cârlig, cu mănușă groasă; fără mănușă, degetele amorțesc în câteva minute și scad și precizia, și atenția. De aceea, pentru o instalație de exterior contează cine urcă și cu ce, nu cine vinde luminile. Șirul luminos se cumpără de oriunde; accesul la cornișa clădirii, la vârful bradului și la capătul stâlpului nu se cumpără dintr-un magazin.
Comune și orașe mici: bradul din centru și stâlpii de pe drumul principal
La Șcheia, la Ipotești, la Salcea, la Pătrăuți, la Mitocu Dragomirnei, la Moara, la Bosanci sau la Dumbrăveni, decorul de sărbători înseamnă de regulă bradul din fața primăriei sau a căminului cultural, câteva motive luminoase pe stâlpii de pe drumul principal și un contur pe clădirea instituției. Partea complicată nu e cantitatea, ci că aproape totul se află pe domeniul public: stâlpii de iluminat au un administrator, iar montajul se face numai cu acordul lui scris. Unde ghirlandele se întind peste drum, intră în discuție și administratorul drumului. Pentru primării, contractarea se face prin procedurile prevăzute de legea achizițiilor publice, iar noi ofertăm în procedura pe care o organizați dumneavoastră, nu pe lângă ea. Calendarul e partea care surprinde cel mai des: procedura are termenele ei, iar montajul nu poate începe înaintea lor, așa că discuția tehnică merită începută din septembrie, chiar dacă achiziția se derulează mai târziu.
Firme, hoteluri și magazine: partea care se vede e sus, iar dedesubt e trotuar
Pe străzile din Centru și pe arterele din Areni, Obcini sau Burdujeni, sediile de firmă, hotelurile, pensiunile și magazinele au aceeași situație: ce se vede din stradă e deasupra vitrinei, pe cornișă și pe colțul clădirii, iar dedesubt trec oameni toată ziua. Nacela se așază pe trotuar sau pe o bandă de carosabil, deci lucrarea începe cu aprobarea de ocupare temporară a domeniului public și se programează la ore cu circulație mică. La blocurile cu spații comerciale la parter mai apare ceva: fațada e a asociației de proprietari, nu a magazinului, iar acordul comitetului se cere înainte de prima gaură, nu după. La pensiunile din afara orașului, unde curtea e a lor, hârtiile sunt puține, dar terenul e mai greu: pe pământ înmuiat de ploile de noiembrie utilajul nu se pune în stație fără plăci de repartiție sub tălpi, iar dacă nici așa nu ține, se caută altă poziție sau se trece pe coardă.
Demontajul se face în ianuarie, nu în martie
Instalația lăsată pe clădire după sărbători nu stă degeaba: stă și obosește. Vântul de iarnă lucrează la fiecare prindere, înghețul și dezghețul intră în izolația crăpată a cablurilor, iar soarele de primăvară termină ce a început frigul. O clemă slăbită în februarie e o bucată de instalație căzută pe trotuar în martie, iar răspunderea pentru ce se desprinde de pe o clădire e a proprietarului sau a asociației, nu a trecătorului. Mai e și partea de imagine: un hotel cu perdeaua luminoasă stinsă pe fațadă în aprilie spune despre el exact ce nu ar vrea să spună. De aceea demontajul intră în aceeași ofertă cu montajul, cu perioada stabilită încă din toamnă. Se dă jos pe tronsoane, se strânge pe secțiuni și se predă; ce s-a defectat se pune deoparte și se consemnează, ca în septembrie următor discuția să pornească de la o listă, nu de la o cutie cu fire încurcate.